Ne obişnuiserăm cu aspectul interbelic urban al străzii Izvor, dar iată că aici încă supravieţuise, până în anul 1987, un petic al mult mai vechiului oraş, cu locuinţe mai modeste.

15 septembrie 2020 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii vechi
sursa-Cartierul Uranus

Este prima oară când prezentăm aici, pe pagină, acest front de numere pare al tronsonului străzii Izvor cuprins între str. B.P. Haşdeu şi str. V.A. Ureche (Urechia).

Ne obişnuiserăm cu aspectul interbelic urban al străzii Izvor, dar iată că aici încă supravieţuise, până în anul 1987, un petic al mult mai vechiului oraş, cu locuinţe mai modeste. Căsuţa ascunsă după gardul de lemn (la nr. 62) era o reminiscenţă a unei locuinţe din secolul al XIX-lea, dar avea intrarea principală în formă de arc frânt, mai recentă. Asemenea casei sculptorului Baraschi, aflată câţiva zeci de metri mai în faţă , înfăţişarea acestei locuinţe fusese schimbată în perioada interbelică, urmărind curentul vremii.
După pomul din partea dreaptă a fotografiei, era o curte care ţinea de fabrica „Luceafărul” / „Nufărul”, a cărei clădire principală se afla vizavi, de partea numerelor impare, vizibilă şi în poza către care am făcut trimitere la începutul articolului.
În extremitatea dreaptă, se putea întrezări clădirea masivă la parterul căreia se afla o alimentară, pe colţul intersecţiei cu str. V.A. Ureche (Urechia).

foto: Mihai Alexe (1986, datare eronată la sursă; imaginea este, probabil, din anii ’60)

sursa foto: foto.agerpres.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign