Trei regine, trei destine – Elisabeta (Carmen Sylva), Maria (Missy) şi Elena (Sitta)

11 septembrie 2020 Andrei Slavuteanul Semnalari Culturale
curs online istorie reginele Romaniei

Cum era să te naşti prinţesă în La Belle Epoque? Ce îndatoriri avea o regină? Cum era viaţa unei regine, cine îi erau prietenii, care îi erau pasiunile, ce parfumuri prefera, unde îşi comanda toaletele, cui scria scrisori?

Afli toate acestea de la istoricul Simona Preda, la cursul online Trei regine, trei destine – Elisabeta (Carmen Sylva), Maria (Missy) şi Elena (Sitta).

Sunt trei personalități diferite care au marcat istoria României. Fiecare, în felul propriu şi în timpul în care a trăit, a ştiut să dăruiască acestei ţări cea mai frumoasă parte a sufletului.

Carmen Sylva a fost un adevărat star în La Belle Epoque, Missy călărea ca o amazoană şi fuma, Sitta îşi conducea singură automobilul şi era o bună dansatoare… Vă propun, de-a lungul a trei întâlniri, să le descoperim împreună şi altfel pe aceste trei femei remarcabile, deopotrivă frumoase, talentate şi sensibile, dincolo de imaginea impusă de statutul de regine şi dincolo de mitul creat în jurul lor.

Temele celor trei întâlniri sunt:

1. Copilăria unor prinţese – o prinţesă renană (Elisabeta de Wied), o prinţesă britanică (Maria de Saxa-Coburg-Gotha) şi o prinţesă elenă (Elena, prinţesă a Greciei şi Danemarcei). Familia şi educaţia. Reşedinţele şi călătoriile. Amintirile (bucuriile şi dramele) legate de copilărie şi tinereţe (surse: fotografii, jurnale, scrisori, mărturii ale contemporanilor). Alianţele matrimoniale:

2. România văzută de prinţese. Ceremonia de căsătorie. Conceptul de dinastie. Viaţa de cuplu şi maternitatea. Momentul încoronării.

Reşedinţele princiare şi regale: Palatul Regal, Peleş, Pelişor, Foişor, Cotroceni, vila de pe Kiseleff, Săvârşin. Viaţa la curte. Portretele de salon. Fotografii de epocă. Prietenii şi anturaj. Modă, bijuterii, parfumuri. Meniuri regale.

Pasiunile reginelor (regina poetă – Carmen Sylva), (regina scriitoare – Missy), (regina pasionată de decoraţiuni interioare – Sitta). Scandaluri în epocă (cazul Văcărescu, cazul Lupescu). Călătorii şi exiluri, de la seratele muzicale la saloanele literare şi ceaiurile dansante.

3. Implicarea în diplomaţie/ politică/ război. Elisabeta şi Războiul de Independenţă. Maria şi Primul Război Mondial, Conferinţa de Pace de la Paris, România Mare. Regina Mamă Elena şi al Doilea Război Mondial, problema evreiască. Actele de caritate. Imaginea unor regine – între mit şi realitate. Moştenirea reginelor.

Cursul are loc online, în seri de vineri, de la 19.00 la 21.00, începând din 18 septembrie. Taxa de participare este de 240 de lei și o poți plăti online, direct de pe site. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări cursul. Dacă ai întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign