Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean

Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean

 Astăzi se împlinesc 160 de ani de învățământ artistic ieșean, eveniment celebrat la bordul unui #tramvai personalizat tematic!

Este vorba despre „Tramvaiul Artelor”, cel de-al 16-lea vagon ce dezvoltă proiectul cultural „Iași – orașul tramvaielor pictate”, realizat de Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi, în parteneriat cu Compania de Transport Public Iasi, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (#UNAGE) Iași și fabrica de vopsele National Paints. „Tramvaiul Artelor” este dedicat aniversării a 160 de ani de învățământ superior artistic la #Iași și, implicit, ai U.N.A.G.E., prima instituție de învățământ superior cu profil artistic înființată în România.

„Tramvaiul Artelor” oferă posibilitatea viitorilor artiști

Compoziția grafică regăsită pe vagonul de tip #GT4 face trimitere la cele trei paliere ale artelor, regăsite de altfel în logo-ul universității ieșene prin culorile Albastru – Muzică, Roșu – Arte vizuale și Galben – Teatru, transpuse pe forme geometrice primare (pătrat, cerc, triunghi). „Tramvaiul Artelor” oferă posibilitatea viitorilor artiști, încă studenți ai universității, să „își lase amprenta” în cadrul unui proiect dedicat comunității. Tehnica de lucru aleasă face trimitere la modestia caracteristică artiștilor, precum și la însemnătatea mâinii ca instrument de lucru, atât pentru artiștii vizuali, cât și pentru instrumentiști, coregrafi sau actori.

Proiectul a fost realizat prin implicarea unui grup de studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” (Oana Agignoaei, Diana Băcioiu, Alexandru Bălteanu, Rareș Crețu, Andreea Sofrone, Claudiu Stan, Andreea Zabulic ), sub îndrumarea Designer Silviu Teodor-Stanciu. Astfel, „Tramvaiul Artelor” reprezintă un vector de promovare a domeniului artistic pe plan local și posibila gazdă a unor evenimente cultural-artistice, precum expoziții de arte vizuale, lansări de carte, cafe-concert în tramvai, #teatru în tramvai, etc.

Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect!Foto: Asociația Tramclub Iași