Cine ar fi crezut că în București, în vremurile noastre, mai există strigoi, vrăjitoare, pirați și alte arătări, unele mai ciudate ca altele, care n-au decât un singur scop: să înveselească pe toată lumea cu șotiile și pofta lor de distracție? Se întâmplă zilele acestea, pe Calea Giulești, la numărul 16, în curtea Operei Comice pentru Copii (OCC). Din declarațiile martorilor este vorba despre evenimentul anual „Noaptea vrăjitoarelor” care, printr-o minune, apare în luna octombrie și durează, ca în povești, trei zile, de dimineața până noaptea! Cu această ocazie, de peste mări și țări, în pași de dans sau cântând cu patimă sosesc prin pământ, prin aer, prin apă cei mai periculoși eroi negativi din lume, cunoscuți și din poveștile pentru copii. Ei se prezintă celor mici și îi îndeamnă să le descopere secretele.
Anul acesta, pe 23, 24 și 25, în curtea Operei Comice pentru Copii au fost invitate celebrități precum vrăjitoarele din poveștile „Hänsel și Gretel” și „Micuța Dorothy”, pirații și căpetenia lor, Hook, care îl caută pe Peter Pan, regina vicleană, mama vitregă a Albei ca Zăpada, însoțită de miniștrii ei credincioși, Lupul cel rău din „Scufița roșie” și prietenii săi, însăși Fantoma de la Operă și slujitorul urât al marelui preot Sarastro din „Flautul fermecat”, Monostatos. Fiecare cântă sau dansează, iar gazda lor este un zombi, Nino, pe care spectatorii OCC l-au văzut adesea – dar în viață! – în mai multe spectacole.
Pe lângă acest spectacol al cotoroanțelor și eroilor negativi, prin vrăjitorie, toată curtea teatrului s-a transformat într-un tărâm fantastic în care cei care vor să devină eroi trebuie să își demonstreze forța și priceperea. Îi așteaptă un labirint din paie în care te poți rătăci la fiecare pas, un grup de meșteșugari de la care pot să învețe taine precum desenul, sculptura în dovleci și tehnica mai multor tipuri de decorațiuni. Îi mai așteaptă o călătorie periculoasă cu barca pe apele învolburate ale unui râu artificial, provocarea de a se delecta cu jucăriile, jocurile și cărțile de la Magazinul Operei Comice pentru Copii, dar și plăcerea de a se înfrupta dintr-o serie de mâncăruri realizate de artizani pricepuți în a crea felurile preferate de copii.
Marii eroi care vin în aceste zile pe Calea Giulești, la nr.16, trebuie să fie pregătiți și de isprăvi ca în basme: să îmblânzească un armăsar fermecat, un ponei pe care pot merge călare; să viziteze o mică expoziție de plante carnivore și să admire câteva exemplare de dinozaur în mărime naturală. Nu în ultimul rând, ei trebuie să aibă curajul de a parcurge un traseu periculos la Aventura Parc, să călătorească într-un tren fantomă și să învețe să cânte din clopoței fermecați.
Toate aceste atracții mai mult sau mai puțin bizare sunt completate și de magie albă. Bogdan Muntean, un vrăjitor priceput în fel și fel de trucuri special dedicate copiilor oferă publicului, de mai multe ori pe zi, cu umorul și buna dispoziție care îl fac atât de îndrăgit de cei mici, un show special creat pentru acest eveniment. Alături de frumoasa sa asistentă, el realizează apariții și dispariții misterioase, pe care nici cel mai dibaci observator nu le poate explica.
Sunt multe mistere pe Calea Giulești, la numărul 16. Care e calea cea mai ușoară pentru a ieși dintr-un labirint magic? Câte lucruri știm de fapt despre personajele din povești și câte dintre ele știu să cânte și să danseze? Cum e aceasta posibil? Cum ne dovedim îndemânarea și inteligența jucându-ne? Toți sunt invitați să descopere răspunsurile la aceste întrebări, dar mai ales cei mici, care au ocazia, la „Noaptea vrăjitoarelor”, să petreacă ore bune de distracție alături de familie.
Articol realizat de Iulia Toea Mureșan