Strada Din sârbi (Dinsârbi) era unul dintre acelea scurte, dar abrupte, care dădeau în Splaiul Unirii, pe cheiul Dâmboviţei.

16 octombrie 2020 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii vechi

sursa-Cartierul Evreiesc

Pentru că se apropie iarna, încep să mă gândesc din ce în ce mai mult la săniuş şi la derdeluşurile spectaculoase care erau în cartier.

Strada Din sârbi (Dinsârbi) era unul dintre acelea scurte, dar abrupte, care dădeau în Splaiul Unirii, pe cheiul Dâmboviţei.

Cu ocazia descoperirii acestei fotografii, (re)vedem îndeaproape uan din faţadele masivei clădiri a Institutului Poligrafic „Grafica nouă”, aflat pe colţul intersecţiei cu str. Pitagora, aflată în partea de sus a pantei.

Cap de perspectivă era căsuţa din Pitagora nr. 13, care se afla chiar lângă biserica Sf. Nicolae Sârbi. Din păcate, lăcaşul de cult este aici mascat de clădirea tipografiei.Imaginea este luată din splai, iar pe colţul din dreapta se afla o clădire pe care am arătat-o de multe ori aici, pe pagină. La stânga, casa cu etaj alipită de tipografie se afla tot pe splai, însă uşor retrasă.

Panta străzii era atât de mare, încât clădirile ridicate aici câştigau un nivel în jos, o dată la câţiva metri.

foto: Traian Doman

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign