Tendintele anului 2021 în organizarea evenimentelor private

23 octombrie 2020 Andrei Slavuteanul Actualitate

Tendintele anului 2021 în organizarea evenimentelor private:

Atmosferă atipică, decoruri pline de flori și verdeață, simplitate și eleganță

Pentru că anul 2020 a fost atipic în domeniul organizării evenimentelor, cu perioade de ”lockdown” total și restricții de toate felurile care și-au pus amprenta asupra micilor și marilor evenimente, private și publice, organizatorii de evenimente se pregătesc pentru un an 2021 încărcat de evenimente, multe preluate din evenimentele amânate anul acesta.

De aceea, în 2021 se preconizează că va crește numărul de evenimente organizate în zile atipice, precum vineri sau duminică.

Dacă în 2020 culoarea anului a fost albastrul clasic, în 2021 culoarea anunțată de specialiști este Aqua, o nuanță aproape identică albastrului deschis al oceanelor. Specialiştii în cromatică o consideră o nuanţă relaxantă, care inspiră libertate, încredere şi poftă de viaţă, atât de necesare după perioada grea traversată în 2020. Se păstrează totuși în centrul atenției și tonurile de verde, în special în cazul evenimentelor desfășurate în aer liber.

Și în 2021, din considerente estetice și legislative deopotrivă, se va pune accentul pe decorurile naturale și pe evenimentele desfășurate în aer liber, pe terase înverzite și înflorite, în localuri situate în parcuri pline de verdeață sau pe malul piscinei, cum este Parcul Moghioroș.

Cu toate astea, nunțile în aer liber, pline de simplitate și rafinament, vor continua să aibă un farmec aparte, generând acea atmosferă de relaxare și bun gust pe care o iubesc familiile moderne.

În cazul spațiilor interioare, în special la nunțile de iarnă și toamnă, se va pune accentul pe decorurile florale, cu copaci interiori, naturali sau artificiali, cu aranjamente florale elegante și saloane aerisite, spațioase și luminoase.

Un avantaj cert îl vor deține saloanele cu terase potrivite pentru a fi amenajate ca spații de fumat sau ca zone pentru cununii și recepții informale, dotate cu încălzitoare pentru sezonul rece sau cu aparate de aer condiționat portabil.

Tendintele anului 2021 în organizarea evenimentelor private

Scaunele Chiavari se păstrează în tendințe și în 2021, oferind evenimentului un aer elegant și boem în același timp, în special în cazul nunților în care atmosfera este voit relaxată, prin ținută, culori și amenajare. Totodată, în 2021, nunțile elegante integrează   scaune elegante și confortabile, perfecte în saloanele împodobite fastuos, cu candelabre și lumini puternice. De aceea, pentru a pune în evidență frumusețea și calitatea scaunelor, tendința anului 2021 este de a renunța la husele de pe scaune.

Luminile arhitecturale sunt un ”must have” al evenimentului anului 2021, pentru o nuntă plină de romantism. Luminile difuze folosite în momente cheie ale evenimentului potențează misterul și oferă un confort mai mare invitaților care pot dansa fără teamă că le vor fi judecate mișcările de dans.

În 2021, simplitatea și eleganța vor fi ridicate la rang de artă, în special în ceea ce privește stilul rochiei de mireasă. Rochiile albe, cu croială simplă, din materiale fine și elegante, vor înlocui materialele grele și broderiile ample ale anilor anteriori.

Colțul special amenajat pentru fotografii (photo-cornerul), devenit un trend în ultimii ani, alături de cabina foto (Magic Mirror), se va menține și în 2021, iar fotografiile realizate pe loc, pentru fiecare invitat, vor continua să înlocuiască mărturiile clasice cu succes.

Culoarea dominantă a anului 2021, nuanța oceanului în serile călduroase de vară, își va pune accentul atât în alegerea culorii dominante a evenimentului, precum și pe tot ce înseamnă papetăria de nuntă (invitații, plicuri, meniuri, place card-uri etc).

Articol scris de Daniela-Dalia Seghedi,

Director Executiv complex Magic by Hop Garden

Despre Magic by Hop Garden

Magic by Hop Garden este un complex de agrement specializat în organizarea evenimentelor private și corporate, pentru adulți și copii, redeschis în octombrie 2019 și condus de Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv al grupului.

Complexul include 3 spații de evenimente:

-Magic Ballroom este un spatiu de evenimente cu o suprafață de 800 mp., împărțită în două saloane specializate în organizarea de evenimente private și corporate: Salonul Ambiance cu o capacitate de maximum 120 de persoane și Salonul Grand cu o capacitate de până la 270 de persoane.

-Hop Garden Parc este o grădină de vară situată în interiorul parcului Drumul Taberei și ocupă o suprafață de 1000 mp., cu acces din parc și din interiorul strandului. Cu o capacitate totală de până la 500 de locuri la masă, împartite între cele trei niveluri de terasă și restaurant, localul beneficiază de un meniu diversificat, un cuptor din caramidă pentru pizza și grătar în aer liber, fiind potrivit pentru momente de relaxare în natură sau pentru petreceri private în aer liber.

Hop Garden este o berarie lansata în 2018 și singurul spațiu al grupului Magic by Hop Garden situat în Splaiul Unirii, nr. 225. Cu o capacitate de 200 de locuri și o terasă de 400 de locuri, este potrivită atât pentru întâlniri cu prietenii, cât și pentru evenimente private și corporate organizate într-un cadru informal.

www.magic-park.ro

www.hopgarden.ro

Tag-uri:
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign