Stilul de joc al lui C.I. Nottara

Stilul de joc lui C.I. Nottara a fost unanim recunoscut de către critica de specialitate, datorită rolurilor variate interpretate de-a lungul existenţei sale, de la marchizul de Priola şi până la Regele Lear, de la Ruy-Blas, Hamlet, Othello, Shilock, până la Judecătorul din Salomeea sau multe altele roluri.

A strălucit de-a lungul celor aproape cinzeci de ani de carieră ca o torţă vie, contaminantă pentru întreg teatrul românesc.

Inteligent, începe să-şi construiască o carieră artistică, ca nimeni altul, cu voinţă, tehnică sau meşteşug artistic, am spune noi astăzi.

C.I. Nottara avea să construiască noi modalităţi de interpretare datorate resurselor sale inepuizabile de metamorfozare, de adaptare a textului, de apropierea faţă de personajul întruchipat, de înţelegere, de redare, exerciţiu de artă declamatorie a tonalităţilor, când blânde, când fulgerătoare, al unor adevărate puteri natural dezlănţuite.

Aptitudinile sale erau puse în slujba talentului. Lucid, pragmatic, la el raporturile artistice dintre jocul scânteietor al inteligenţei şi sensibilitate, dintre dorinţa infinită de a crea şi resursele sale artistice înnăscute se întrevedeau şi se întruneau deopotrivă, pentru că ce altceva este arta decât puterea de a intelectualiza o emoţie, atât pentru artistul dramatic, cât şi pentru un violinist cum a fost Constantin C. Nottara, sau pentru un poet liric sau un romancier.

Un stil personal, realist-interpretativ, bogat, interiorizat, ce a constituit unul dintre marile titluri de nobleţe artistică ale actorului C.I. Nottara, a fost acela că a ştiut să se multiplice, să se metamorfozeze, datorită culturii, a documentării, studiului, analizării şi aprofundării, precum odinioară, de ce nu, Edgar Poe, Baudelaire sau Flaubert.

Lecţiile actorului C.I. Nottara vor fi veşnice pentru că numai el a ştiut ca nimeni altul să viseze către un ideal şi a reuşit pentru că niciodată nu a fost superficial pentru cei care trebuiau îndreptati către teatru, către lumină, către bunătate, în vremuri când publicul şi actorii aveau nevoie de speranţa unor vremuri mai bune.

A fost artistul care a simţit, care a trăit pentru semenii săi şi regizorul (director de scenă) care a înţeles şi stăpânit foarte bine un rol sau o situaţe dramatică.

Stăpânea variante a nenumăratelor texte pentru că era şi traducător al acestora, de cele mai multe ori, căci nu se mulţumea cu o traducere oarecare a unei piese de teatru pe care dorea să o adapteze regizoral-artistic.

O luptă necontenită i-a fost întreaga viaţă, dusă cu o voinţă artistică excepţională, unde îmbinarea dintre intelect şi emoţie a constituit munca sa, aceea de auto-perfecționare şi corijare a lui și a multora dintre partenerii săi de scenă.

Simplu, integru, just şi adevărat, se descoperea publicului prin jocul atitudinilor, al stăpânirii, al autocunoaşterii de sine, aducând către public armonia dintre gest şi cuvânt, strălucitor, impunător, cum de altfel a fost în întreaga sa carieră artistică.

Daniela Dumitrescu, muzeograf, Colecţia C.I. şi C.C. Nottara #MMB