Prima pagina
Bucurestii vechi
Bucurestii noi
Semnalari Culturale
Actualitate
Societate
Drumul Taberei
1949 – prima linie de troleu
11 noiembrie 2019
Noiembrie 1949, s-a inaugurat prima linie bucureșteană de troleibuz, de la Piața Victoriei pîn’la Hipodrom.
Cineva își bate joc de noi! Și merităm asta!
10 octombrie 2018
Țara asta e la mâna studiilor de fezabilitate, care au ajuns ”mai” perisabile decât un ou ținut la soare, într-o vară caniculară. Podul de cale ferată
vesele și colorate
01 august 2018
Să vedem cum s-a mai „veselit” orașul nostru în ultimii ani. Acolo unde-l știam gri-murdar, cu blocuri scorojite, a fost curățat prin reabilitarea ter
2018. O intrare în Spitalul Universitar București (fost Municipal), una dintre instituțiile spitalicești principale ale capitalei.
14 februarie 2018
Intrarea asta nu e folosită și tot perimetrul adiacent acestei laturi a clădirii e izolat cu garduri.
Mucenițele astea n-au fost chiar eficiente, dacă luăm în considerare că Magistrala 5 (spre Drumul Taberei) trebuia să fie gata în 2015.
05 decembrie 2017
Mucenița Varvara e și patroana uneia dintre cele 2 cârtițe care au săpat metroul din Drumul Taberei, sfințite de BOR. Cealaltă cârtiță e patronată de
transportul electric – batjocuri istorice
17 octombrie 2017
Pare incredibil azi, dar chiar au existat vremuri în care nu eram chiar tălîmbi. Nu punem nicidecum la-ndoială dezvoltarea Bucureștiului între Răzb
În Drumul Taberei, la Valea Ialomiței, avem unul dintre cele mai mari muraluri din București.
17 august 2017
Acum, nu știm câți dintre locuitorii din Drumul Taberei au informațiile astea pentru a înțelege mesajul muralului, dar în general e bine ca anumite ca
E super ok să avem cât mai multe spații verzi în București, dar să le și îngrijim.
01 august 2017
De exemplu, aleile dintre blocurile din cartierul Drumul Taberei se transformă în junglă în fiecare sezon cald. Vegetația scăpată de sub control ameni
Opera Română în presa vremii
27 martie 2017
„Teatrul Muzical”, cum găsim numită clădirea, se-nălța ca-n poveste pe „locul viran din preajma Cotrocenilor” unde – ani înainte – visaseră alții Gara
Sictir!
21 martie 2017
Până când o să-mi explice și mie cineva de ce, cu mormanul de bani pe masă, firmele care aveau de construit linia de metrou din Drumul Taberei, Pasaju
Înainte
trafic.ro