Bucurestii Vechi si Noi

Despre Piata Roma, azi Sf. Gheorghe

18 decembrie 2010 Cristina Iosif Unknown Bucharest
Cand in anul 1936 au inceput lucrarile de prelungire a Bulevardului Coltei (cum se numea atunci bulevardul de la Piata Romana pana la Universitate) pana jos la Piata Natiunii (azi Unirii), calea nou trasata a taiat vechiul cartier comercial din jurul Lipscanilor in doua. De la Biserica Sf. Gheorghe si pana la Piata era o aglomerare de case care au trebuit daramate- lucrarile au necesitat exproprierea a nu mai putin de 111 imobile. Ulicioare purtand vechiul nume al mestesugarilor-negustori grupati pe bresle au disparut atunci: Ulita Boiangiilor, a Margelarilor, a Abagiilor, parte din Ulicioara Caldararilor. 
In numarul din august 1935 al revistei „Realitatea Ilustrata” se scria: „Necesitatile urbanistice fac ca labirintul alcatuit din pravaliile si pavilioanele acestor strazi sa-si traiasca acum ultimele zile, urmand ca peste trupul vechilor si glorioaselor ulite sa se croiasca in zilele noastre bulevardul larg de 50 de metri care va contribui, impreuana cu celelalte modernizari, sa faca din Bucuresti o metropola a peninsulei Balcanice si poate a Orientului European.”

 
 
 
Lipscanii intalneau candva langa Biserica Sf. Gheorghe-Nou ingusta Ulita Coltei si strazile Baratiei (care se prelungea cu Vacaresti) si Decebal (care se prelungea cu Sf. Vineri). Harta centrului vechi din 1934:


Piata Roma a fost frecvent fotografiata ceea ce ne permite sa reconstituim aceasta zona de viata intensa a vechiului Bucuresti. Piata Sf. Gheorghe-Roma era intotdeauna aglomerata, strabatuta de targoveti in trecere spre Piata de Flori si Halele Centrale, spre Hala de vechituri de la Sfanta Vineri, spre Coltea ori spre stradutele din jurul Lipscanilor.


Vedere spre Lipscani, sfarsitul sec.19; statuia care a fost ulterior inlocuita cu Lupoaica reprezenta se pare „comertul”. In dreapta, casa care a precedat magazinul „Voaleta”.

Vedere din 1895 dinspre Biserica. Piata Sf Gheorghe-Roma a fost traversata de tramvaie inca de la inaugurarea primei linii de tramvaie cu cai (1872). Piata era punct nodal al circulatiei, toate liniile plecau de aici spre Teatrul Cel Mare si Calea Targovistei (Grivitei), spre Calea Calarasi si Mosilor pana la Obor, spre Vacaresti pana la Uzinele Lemaitre (azi Timpuri Noi). 

Intersectia Lipscanilor cu Strada Baratiei (catre stanga) si Strada Decebal (in josul fotografiei), foto 1928. Dupa 1906, in centrul piatetei fusese asezata statuia reproducand Lupoaica Capitolina, dar al orasului Roma pentru Bucuresti facut cu ocazia a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani.

Langa cladirea cu firma „La ruleta” din stanga se va construi in 1929 magazinul asociatilor Popp si Bunescu (magazinul „Popp si Bunescu” devenit dupa nationalizare magazinul „Bucuresti”, cel care se afla azi inchis si in degradare in asteptarea unor vremuri mai bune).

Vedere spre Lipscani cu fostul magazin „Bucuresti” in stanga si alaturi cladirea cu fatada de sticla (care nu are ce cauta in centrul istoric). Bd.Bratianu trece peste ceea ce a fost Piata Roma.
UPDATE! Foto dupa readucerea Lupoaicei „acasa”:

O alta fotografie (din 1923) arata Biserica Sf. Gheorghe si piateta din fata ei (Lupoaica nu se vede pentru ca este in afara cadrului, imediat la dreapta imaginii).

Chipul de nerecunoscut al Bisericii Sf. Gheorghe Nou fata de cel de astazi se datoreaza faptului ca in anii ’70 a fost refacuta, redandu-i-se forma initiala pe care a avut-o pana in 1802. Biserica fusese reconstruita in intregime dupa marele incendiu din 1847, dar arhitectul (catalanul Xavier Villacrosse, cel al carui nume il poarta un pasaj din Calea Victoriei) nu a tinut cont de vechea infatisare dandu-i aspectul gotic, la moda in epoca.
Toate cladirile ce se vad in fotografia de mai sus fusesera deasemenea construite dupa incendiul din 1847 si urmau sa fie daramate pentru trasarea Bulevardului Brancoveanu, azi Bratianu.
Piata Roma spre Ulita Coltei, la stanga se deschid Lipscanii. Cladirea inalta din stanga exista si azi, la coltul nordic pe care Lipscani il face cu Bd. Bratianu. Cele din dreapta erau asezate intre Ulita Coltei si Str. Sf. Gheorghe Nou (ce trecea prin fata bisericii) in stanga (vezi harta) si au fost demolate la trasarea Bulevardului.

 

 

Biserica Baratiei in prezent. Orientarea inclinata fata de Bulevard a strazii si Bisericii Baratiei arata pana azi directia in care se prelungea Strada Baratiei catre Piata Roma si Lipscani.
The opening of the Bratianu Boulevard in 1943 split the old comercial quarter into the west side next to Princely Court  and the right side around Sf. Gheorghe Church and Sf. Vineri Street. In front of  the Sf. Gheorghe Church, Lipscani was encountering other streets (Coltei, Decebal, Baratiei) forming a square.
Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign