După cum spuneam şi în precedentul articol, modernizarea Căii Văcăreşti s-a realizat prin distrugerea ei aproape totală, cu avantajul lărgirii suprafeţei carosabile şi a construirii unor blocuri cu condiţii de viaţă ceva mai decente. În rest, toată istoria zonei a fost îngropată cu ajutorul buldozerelor.
Cel de-al doilea tronson de care mă voi ocupa începea dincolo de biserica Dobroteasa, traversa Splaiul Unirii şi se termina la Piaţa Sudului. Iată harta:
Prima fotografie provine din cartea „Bucureşti – arhipelag” a lui Cristian Popescu şi priveşte intersecţia Căii Văcăreşti cu strada Splaiului:
În continuare, se ajungea la intersecţia cu str. Papazoglu. Fotografia e făcută în sens contrar precedentei, se vede o turlă a bisericii Dobroteasa, iar în faţa ei, în centrul imaginii, avem o casă în stil baroc unde a funcţionat un dispensar tbc:
Următoarea imagine de care dispunem a fost luată din dreptul străzii Baba Dochia, unde se afla o staţie de tramvai, către Timpuri Noi (21 iul. 1985):
Mergând şi mai departe spre splai, avem o fotografie a dlui Şerban Lăcriţeanu, un pasionat al transportului în comun, care a surprins un tramvai al liniei 17 de la colţul cu strada Aurora (8 aug. 1978). În dreapta se vede biserica Apostol Tabaci de la nr. 143:
Ridicată între 1763-1765 de căpitanul Constantin Potoceanu şi soţia sa Maria, în timpul domnitorilor Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviţă şi Ştefan Racoviţă, este la un pas de a fi demolată de Ceauşescu. În cele din urmă, rămâne oarecum izolată între noianul de blocuri. Ea apare şi într-o acuarelă a lui Gheorghe Leahu:
Casele din dreapta ajungeau până la intersecţia cu str. Nerva Traian. Între biserică şi triunghiul de case exista o străduţă numită Bucura Dumbravă.
În cartea lui Dinu Giurescu intitulată „Distrugerea trecutului României” găsim o fotografie a clădirii cu 2 etaje de pe colţul cu strada Aurora:
O imagine a lui Cristian Popescu priveşte spre latura opusă a Căii Văcăreşti, în stânga se vede intrarea pe podul de la Timpuri Noi, iar în dreapta copacului – clădirea menţionată anterior (cea de la colţul cu strada Aurora):
Privind în partea opusă, acelaşi autor a imortalizat intersecţia dintre Calea Văcăreşti, Nerva Traian şi str. Ion Minulescu (fostă Bela Brainer, fostă Apele Minerale). În plan secund se vede clădirea întreprinderii „Timpuri Noi” (fostă Lemaitre):
Podul vechi peste Dâmboviţa era poziţionat oblic, diferit de cel de azi, iar trecerea tramvaielor se făcea greoi, mai întâi pe acelaşi mal, apoi sub unghi drept spre strada Lânăriei, Manu Cavafu şi Gh. Şincai. Arhitectul Gh. Leahu a surprins în acuarelă acea intersecţie complexă:
Clădirea cu turlă se afla pe Calea Văcăreşti, pe stânga sensului de mers, dincolo de Dâmboviţa. Pe dreapta avem o imagine de la Cristian Popescu (25 febr. 1985):
Se observă firele aeriene de troleibuz, pe aici trecea linia 95, către Piaţa Reşiţa (cartierul Berceni). Cu aproximaţie, în acest loc se ridică acum blocul-cămin studenţesc al Universităţii Nicolae Titulescu:
Pe partea stângă, în zona bulevardului Colectorului, a apărut şi un fel de piaţă sau complex agro-alimentar (strada din dreapta se numeşte acum V.V. Stanciu):
În locul căsuţelor de odinioară au apărut blocuri de 8-10 etaje ca cel din imagine (de la colţul cu strada Plugarilor):
Pe acest segment, dintre Splai şi Şos. Mihai Bravu s-au păstrat câteva imobile vechi, unele aparţinând fostului abator, care pe vremuri se întindea până spre depoul ITB (capătul liniei 1 de tramvaie). Pizzeria se află aproximativ în dreptul fostei străzi Livada cu Duzi:
La joncţiunea cu inelul principal de circulaţie, parţial pe locul „fostului viitor” lac Văcăreşti (proiect aberant al lui Ceauşescu, abandonat în cele din urmă datorită riscului de inundaţii), a apărut, în ultimii ani, un ansamblu de blocuri înalte (între 16-24 de etaje), neobişnuite pentru Bucureşti (cu aspect de „zgârie-nori”), construite de firma indiană Asmita:
Tot pe latura stângă, dar la o anumită distanţă, s-a aflat şi mănăstirea Văcăreşti, una din cele mai reprezentative creaţii ale arhitecturii brâncoveneşti din Muntenia (acuarelă de Gh. Leahu):
Biserica mănăstirii a fost clădită între anii 1716-1722, în timpul celor două domnii ale lui Nicolae Mavrocordat, având dimensiuni mai mari decât cele ale bisericii din Dealul Mitropoliei:
Din complexul feudal Văcăreşti făceau parte şi paraclisul, stăreţia cu chiliile aferente, precum şi palatul domnesc:
În 1865, după secularizarea averilor din timpul lui Cuza, mănăstirea a fost transformată în închisoare, chiliile călugărilor devenind celule, iar palatul domnesc fiind transformat în infirmerie. După 1973, ansamblul a revenit în circuitul său iniţial.
O imagine panoramică a mănăstirii a realizat dl Cristian Popescu la 29 iun. 1985, de pe dealul din zona străzii Mărţişor:
La 2 decembrie 1984, în urma unei vizite de lucru inopinate, Ceauşescu hotărăşte demolarea întregii mănăstiri, în scopul eliberării terenului de pe cornişa Văcăreşti, unde intenţiona să ridice o sală de congrese cu 12.000 de locuri. Cu toate protestele specialiştilor din diverse domenii, intervenţii la secretariatul Comitetului Central al PCR şi memorii adresate personal către şeful statului, acesta şi-a păstrat neschimbată decizia, care a fost adusă la îndeplinire în cele din urmă pe 15 dec. 1986.
În 1988, pe acest loc s-au turnat fundaţiile centrului sportiv-cultural „Daciada” (proiectul fusese schimbat de mai multe ori), iar după revoluţie lucrările au fost abandonate. În 2007, fundaţiile au fost dărâmate pentru a permite construirea unui supermarket:
Iar pe partea opusă a străzii s-au ridicat o serie de blocuri, în ultimii ani făcându-şi apariţia în peisaj şi alte construcţii, cum ar fi restaurantul Dumbrava:
Pe dealul Mărţişorului se păstrează încă imobilul care a fost cândva administraţia închisorii Văcăreşti, acum transformat într-un sediu al Arhivelor Statului:
Restul clădirilor, de pe cei 4 kilometri ai Căii Văcăreşti, s-au „evaporat”, cu câteva excepţii, fiind înlocuite de banale blocuri. Pierderea suferită este importantă pentru cultura noastră, existau imobile de valoare care ar fi putut fi salvate dacă exista voinţă politică în acest sens. Dar n-a fost să fie.
