Bucurestii Vechi si Noi

Execuţia Vechiului Teatru Naţional

17 octombrie 2011 Silvia Colfescu Bucurestii in istorie




Construit între anii 1848-1852, pe locul din Calea Victoriei unde se află astăzi hotelul Novotel, Teatrul Naţional era o clădire solidă: avea temelii de zidărie şi beton, şi o structură de rezistenţă din cărămidă, care susţinea planşeele de lemn.


Spre străzile Matei Millo şi Câmpineanu, zidurile portante aveau o grosime de 1-1,2 m. Erau legate între ele de ziduri transversale, groase de 0,60-0,90 m.
(Pentru istoricul teatrului vezi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_Naţional_”Ion_Luca_Caragiale”_Bucureşti – deşi articolul dă un nume de arhitect al teatrului care mi se pare ciudat, eu ştiind că acesta a fost arhitectul austriac Heft).
O asemenea structură este flexibilă, rezistând bine la cutremure, lucru dovedit de clădirile bucureştene datând de la sfârşitul secolului XIX, care, cu mici remedieri, au dăinuit până astăzi.


Clădirea avea aproape 100 de ani
Clădirea avea aproape 100 de ani la 10 noiembrie 1940, când un cutremur puternic a devastat Bucureştii. Structura ei de rezistenţă s-a şubrezit. La exact 6 luni după cutremur (8 aprilie 1941), Guvernul a acordat Teatrului un credit special pentru consolidarea clădirii. Nu mă pot împiedica să fac o paralelă între situaţia din 1941 a Teatrului Naţional şi situaţia din 2011 a Muzeului Naţional de Istorie a României, care aşteaptă de mulţi ani de zile ca autorităţile să facă în sfârşit ceea ce trebuie pentru consolidarea structurii de rezistenţă a acestei clădiri.
Teatrul a fost reparat, zidurile scenei au fost integral refăcute din beton armat şi fisurile din celelalte ziduri au fost consolidate.

La 24 august 1944
La 24 august 1944, aviaţia germană bombardează Bucureştii, făcând ravagii printre populaţia civilă şi distrugând total sau parţial unele clădiri. Pe Teatrul Naţional cad bombe incendiare. Focul distruge planşeele de lemn , căpriorii acoperişului şi tot ce era în interior, dar nu deteriorează în mod grav zidurile puternice ale clădirii.
Eliberarea patriei noastre dragi nu fusese desăvârşită de către glorioasa armată sovietică, deci lucrurile se desfăşurau încă în parametrii normalităţii, deşi mai era război. Astfel că, la cererea conducerii teatrului, inginerul Emil Prager, unul dintre cei mai respectaţi specialişti în construcţii ai vremii, efectuează imediat o expertiză.


La 20 septembrie 1944
La 20 septembrie 1944, el îi înştiinţează pe cei în drept că teatrul poate fi reconsolidat, iar costul lucrărilor nu va fi exagerat. Un studiu amănunţit al situaţiei este comandat de Ministerul Cultelor şi Artelor unui alt specialist, prof. ing. Victor Popescu, care, la 4 septembrie 1945, comunică Ministerului că edificiul teatrului este valoros, că poate fi fie folosit în cadrul unei reconstrucţii, fie refăcut, cu unele modificări.
Un concurs a adus soluţii pentru restaurarea teatrului, iar Ministerul Cultelor şi Artelor l-a numit pe prof. arhitect Haralambie Georgescu conducător al proiectului.

Remarcaţi
Remarcaţi, în prima fotografie din grupaj, pe panourile din faţa teatrului, simbolurile electorale din alegerile trucate din noiembrie 1946: insistentul îndemn „votaţi soarele” – soarele fiind simbolul electoral al comuniştilor – anunţa de fapt condamnarea clădirii, în cazul izbânzii acestora. Ceea ce s-a şi întâmplat.

A venit anul 1947
A venit anul 1947 şi, odată cu el, cadoul pe care puterile aliate l-au făcut românilor: recunoaşterea guvernului Petru Groza, adică recunoaşterea oficială a trecerii României sub dominaţia sovietică. Din acel moment, talpa biruitoare a comunismului în devenire a început să strivească valorile tradiţionale româneşti. Frumosul edificiu cu arhitectură vieneză, ale cărui ziduri ocrotiseră creşterea teatrului românesc, nu avea nici o şansă.

Degeaba
Degeaba a demonstrat inginerul Prager că teatrul poate fi reparat cu o cheltuială relativ modestă. Degeaba i s-au alăturat ingineri de valoare ai momentului, Ion Vardala şi Dumitru Stan, degeaba au protestat scriitori, actori, specialişti în artă, degeaba au urlat ziarele. Nevinovatul teatru a fost condamnat şi sentinţa a fost neîntârziat executată, cu târnăcoapele. S-a îndeplinit astfel profeţia inginerului Prager, care, într-un articol din Jurnalul de dimineaţă din 15 februarie 1947, se întreba:
„…care ar fi raţiunea dărâmării zidurilor existente, când lipsa unui proiect de local viitor […] nu poate decât să ducă la realizarea pentru anii ce vin a unui loc viran în centrul oraşului?”


Locul a rămas viran
Locul a rămas viran timp de aprape 60 de ani. În cele din urmă, mănosul teren din Calea Victoriei a primit o întrebuinţare demnă de vremurile noastre dominate de ideea banului: s-a construit aici un hotel. Noua clădire (2005) arată Căii Victoriei un obraz de sticlă împodobit cu un portic care îl imită pe cel al defunctului Teatru Naţional. Alăturarea de stiluri ţi se poate părea fie o comedie, fie o adevărată dramă, dar tragedia se arată abia atunci când cobori panta pe străzile Matei Milo şi Câmpineanu: masivitatea construcţiei, deşi parţial ascunsă de sticla cu care e placată, obnubilează structura urbană din jur, cu toate că pe ambele laturi sunt blocuri cu volume destul de greoaie. Se reeditează astfel situaţia blocului de lângă magazinul Victoria, care a înlocuit Hotel de France demolat în urma deteriorării la cutremurul din 1977: şi acest bloc cu faţade de sticlă, construit pe terenul în pantă, spre fosta clădire a Ministerului de Interne, blochează peisajul din jur cu volumele lui imense.


Imaginile, în afară de prima şi de ultima, sunt preluate de pe Internet
Detaliile despre activitatea ing. Prager în legătură cu teatrul figurează în volumul Emil Prager – un model, de Nicolae Noica

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign