scris de Ando
Deseori, nu mi-am ascuns dezamăgirea faţă de aspectul construcţiilor noi (în special a blocurilor de locuinţe) care s-au ridicat în Bucureşti după 1989. Poate că după avalanşa de cartiere-dormitor, fără personalitate, care au împânzit oraşul, cu acele artere-canion, uniforme şi cenuşii, multe denumite, entuziast, „bulevarde”, aşteptările au fost prea mari dar, cu riscul de a fi antipatic, îmi menţin părerea exprimată aici.
Aşa se face că mă bucură în mod special când găsesc şi altceva, adică acel plus de imaginaţie care scoate din anonimat o clădire.
Iată un exemplu: la doi paşi de unde locuiesc, pe strada Avrig, pe lângă alte construcţii noi, au apărut recent două blocuri.
Unul este terminat:
Celălalt e în curs de finalizare:
Îmi plac şi le consider, strict ca privitor al străzii, o reuşită, deşi ambele suferă o mare… nedreptate: amplasarea înghesuită, foarte aproape de trotuar le răpeşte mult din perspectivă. Iată, de exemplu, cum, la primul bloc, consolele balcoanelor depăşesc jumătatea trotuarului!
Mă opresc pentru că, de aici, intrăm într-o altă zonă a discuţiilor legate de teren, eficienţă, adică profit etc, etc.
