Bucurestii Vechi si Noi

Regele Moare, de Eugène Ionesco

23 ianuarie 2019 Georgiana Păun A-mestecate, Semnalari Culturale

Scriitura lui Ionesco este unică și irepetabilă. Deși autorului nu îi lipsesc anxietățile, nu s-a sfiit să scrie în felul lui diferit, să critice dur, să fie criticat, să caricaturizeze, să spargă orice tipar literar, creând, astfel, adevărate capodopere literare. Dramaturgia ionesciană, care stă sub semnul teatrului absurdului, este preluată și redată pe scene din întreaga lume.

Povesteam despre anxietăți. Una dintre temerile cele mai mari ale lui Ionesco era cea de moarte. O temere cât se poate de justificată, de umană, poate teama care ne aseamănă cel mai bine pe toți: Am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri.

 Frigul s-a lăsat peste tot regatul, instalația de încălzire nu mai funcționează, pereții se erodează, totul pare să se degradeze, până la pieire. Medicul dă sentința cea mai dură posibil: regele moare! Regina Marie, actuala soție a regelui, refuză să accepte vestea cruntă, dojenind-o, totodată, pe fosta soție a regelui muribund, regina Marguerite, care pare neatinsă de vestea nenorocită. Marguerite, însă, vrea doar ca regele să afle adevărul. Trebuie să afle și să abdice, altminteri regatul va dispărea odată cu dânsul. Nici măcar gardianul, ori Juliette – menajera, infirmiera și grădinăreasa regatului – nu îl mai ascultă pe rege. Cândva impunător, Bérenger pare acum doar o umbră a ceea ce a fost, a Majestății Sale. În afară de Marie, toți ceilalți îi așteaptă sfârșitul. Însă regele nu este pregătit să moară. De altfel, cine este, la aflarea unei asemenea vești?!

Povestea regelui Bérenger este, de fapt, povestea fiecăruia dintre noi. Cum reacționăm în fața declinului? Cum primim vestea morții? Cum trăim moartea? Regele este surprins la aflarea  veștii, alunecă, apoi, înspre furie, după care se încăpățânează. Deși starea lui este vizibil în declin, încât nu mai poate nici măcar da ordine, ori să se ridice în picioare, regele este în negare. Se revoltă, apoi, pentru ca, în final, să se resemneze.

Minunat jocul actorilor, o distribuție de excepție! Victor Rebengiuc este, din nou, uluitor de sincer, trăiește cu și prin rege fiecare stare, reușind să transmită emoții care te cutremură. Mariana Mihuț este încântătoare, puternică, mai mult cerebrală, decât emoțională în rol. Ana Ciontea își reconfirmă talentul extraordinar, iar Florentina Țilea, Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki își îndeplinesc misiunea excelent, cu măsură, cu asumare, cu profesionalism.

Regizorii Andreea și Andrei Grosu, scenograful Vladimir Turturică și light designer-ul Chris Jaeger au redat extraordinar de bine lumea regelui muribund, construită cu trudă, deteriorată de moartea inevitabilă.

În fața morții, suntem egali. Nici regele nu mai este rege, nici cerșetorul nu mai este cerșetor – amândoi sunt dezbrăcați de orice titulatură, dezgoliți de orice urmă de orgolii, rămânând doar scheletul uman. Regele Moare este una dintre cele mai frumoase lecții pe care omul trebuie să le primească, ca să nu mai omită că el este, în esență, om. Modul în care este redată alegoria viață-moarte în piesa aceasta te face să te simți mai aproape de ceilalți, să trăiești mai conștient, mai consistent, să fii mai bun. Mergeți să vedeți spectacolul acesta, neapărat!

 

Pentru mai multe detalii aici.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign