Bucurestii Vechi si Noi

Dacă am şti, am cunoaşte, şi, mai ales, dacă am înţelege „Bucureştiul subteran”…

Cred că este cel mai potrivit să începem secţiunea dedicată vestigiilor cu această mâhnire-afirmaţie, care evocă foarte bine ce se petrece/ascunde în „subteranele bucureştene”. Pentru majoritatea covârşitoare a locuitorilor lui, Bucureştiul vechi, ori Bucureştiul de factură istorică, se rezumă la aşa-numitul centru istoric ce gravitează în jurul străzii Lipscani şi la perimetrul vestigiilor de la Curtea Veche. Şi totuşi, exceptând complexul voievodal Curtea Domnească/Veche – Biserica Sf. Anton, de care am mai amintit şi cu alte ocazii, restul clădirilor – care este în număr impresionant – şi care datează de dinainte de secolul al XIX-lea, zace ascuns privirilor noastre şi nu poate fi zărit, asemenea unei persoane care nu aude şi nu poate vorbii, ce stă închisă într-o încăpere la care nimeni nu umblă niciodată de teama „interacţiunii cu aceasta”, şi care, la rându-i, nu se poate exprima.

În urma răsfoirii articolelor blogului Poveşti cu plimbări, o cititoare mi-a povestit că vila de pe Constantin Sandu – Aldea, Nr. 30 a fost demolată în toamna anului 2011. Am fost personal în zona Domenii şi am verificat acest lucru; am făcut câteva fotografii cu ce există acum. Fotografiile pe care eu le-am prezentat în articolul C-tin Sandu-Aldea, Nr. 30 sunt făcute la începutul lunii iunie 2011.

Această etapă se împarte în două „timpuri” istorico-sociale. Primul „timp”ar trebui să includă – desi nu se caracterizează printr-o omogenitate structurală vizibilă –, perioada anilor ’20-’40 ai secolului trecut. Iar al doilea „timp”, ceva mai bine conturat, începând cu anii ’50 şi sfârşindu-se odată cu căderea regimului comunist. Pe de o parte vorbim de modificările survenite în peisajul, structura şi funcţiunile oraşului după unirea cu Transilvania, adică începând mai ales cu anul 1920, iar pe de altă parte, cel puţin în privinţa anumitor decizii politice urbane, începând cu a doua jumătate a secolului trecut ce se suprapune epocii „de aur a socialismului” care a schimbat în anii ’70 aproape radical faţa oraşului în perimetrul central, făcând loc unor structuri urbane şi de arhitectură megalomanice (Casa Poporului, B-dul. Victoria Socialismului sau Unirii de azi etc.).

Statiile erau inaccesibile de pe trotuare din cauza zapezii. Dar si cand s-o topi zapada! Pai la ce ne asteptam decat la ce e caracteristic Bucurestiului “modern” ? Adica baltoace peste tot din lipsa unei canalizari bine gandite si bine intretinute. Iata din sezon calduros cum arata o trecere de pietoni la Piata Crangasi:

Locuinta de pe Calea Rahovei de la Nr. 126 este un exemplu de casa in stil neoromanesc. Din punct de vedere volumetric, constructia da impresia de masivitate. Este incadrata intr-un front stradal continuu, compact, datorita prezentei celor doua calcane (fatade laterale oarbe). In prezent, accesul se face printr-un gang, spre curtea interioara. Pe fatada principala, cea de la strada, foisorul inchis este pozitionat aproape simetric.
Ferestrele au forme variate: exista ferestre dreptunghiulare, dar si ferestre cu arc in plin cintru. Cele dreptunghiulare au fost impartite la partea superioara in ochiuri de sticla patrate, lucru ce aminteste de tamplariile locuintelor traditionale. S-a pastrat tamplaria initiala a casei, resprectiv tamplaria din lemn de culoare maro. Decoratia fatadelor prezinta motive vegetale complexe, in special in zona cornisei. Interesante sunt si ancadramentele ferestrelor.

Bucuresti contempla acum urmarile masivelor caderi de zapada ce in ultimile cateva zile au acoperit orasul. Peisajul hibernal este foarte pitoresc, imprimand noi perspective asupra arhitecturii istorice locale. Mai jos sunt trei fotografii cu elemente de case in stil neoromanesc, pentru dumneavoastra sa “gustati” din acel caleidoscop de perceptii, pe care le-am facut ieri, proaspat dupa epica ninsoare. Prima imagine prezinta un gard in stil neoromanesc, unde stalpii sunt in forma de coloane scurte ale acelui ordin, incoronate de capiteluri ce functioneaza in conditii de vreme normala ca jardiniere pentru flori multicolore.

Geografia este cea care analizează din punct de vedere sţiinţific evoluţia spaţială a anumitor modele sau tipuri de procese si fenomene. În ceea ce priveşte fenomenele care au loc în spaţiul urban, acestea au o dinamică mult mai accentuată şi o evoluţie mult mai spectaculoasă decât cele legate de geografia fizică. Viaţa socială este cu atât mai complexă cu cât este localizată în mediul urban, iar creşterea oraşelor ca suprafaţă şi număr de locuitori, antrenează o cât mai bună coordonare a componentelor acestora: spaţiu urban şi populaţie. Modul de a percepe evoluţia societăţii din marile oraşe – dar nu numai! – este strâns legat de cartier.

În maşina 311, dimineaţă, scaun liber, mă aşez, scot mânuşile, scot ochelarii, îi şterg cu mânuşile, îi caţăr la loc pe nas, scot carte să citesc – totul sub supravegherea atentă a unui puşti aflat pe scaunul faţă în faţă cu al meu.

fulg(i) = păstoriți de vânt, albi, umblă în haită, uzi, nestatornici, lipicioşi

zăpadă = adunări impresionante de fulgi, organizează mitinguri colosale sub deviza ”noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă….”

Lascar Catargi. Ministru de interne in 1871. Berca. Ministru de interne propus in 2012.
Suna cam rau alaturarea nu-i asa? Cum am ajuns in asa hal? Adica sa avem o mana de tradatori abjecti in functii precum ministerul apararii sau la cel de interne?