Bucurestii Vechi si Noi

Măsurariul civilisaţiunei unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent logic cugete, prin accent etic sentimente. Modul de a înşira în fraze noţiune după noţiune, o caracteristică mai abstractă ori mai concretă a noţiunilor în sine, toate astea, dacă limba e să fie naţională, sunt ale limbii, căci de nu va fi aşa, e prea lesne ca un om să vorbească nemţeşte, de ex., cu material de vorbă unguresc.

Afară de aceea,

Fiecare constituţie, ca lege fundamentală a unui stat, are drept corelat o clasă mai cu samă pe care se’ntemeiază. Corelatul constituţiilor statelor apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanţi, industriaşi care văd în constituţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adeguat cu însemnătatea lor; la noi legea fundamentală nu-nsemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de a ajunge la funcţiile cele mai nalte ale statului. De

Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simţ de dreptate, încât să redea de, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimţământul Românilor? – Şi apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenţi să ne dea nimica. Când un făcător de rele comite o infracţiune în avere publică ori privată, nu e făcătorul de rele

Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blînd, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gînd nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decît de catalici tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.

Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărţire între furtuna ce vine din apus, pentru a întâmpina pe cea din răsărit… Cu părere de rău cată să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie. Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, că cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le deslege. Iar Edipul destinelor noastre se uită în faţa acestui sfinx, şi în loc de a fi pătruns de seriozitatea adâncă, tragică poate, a fizionomiei lui, el s’apropie de monstru pentru a-i răspunde cu… jucăriile noastre constituţionale… Fără îndoială, ceea ce are să se’ntâmple se va’ntâmpla, dar e

Între mai mulţi prăşitori ţigani care lucrau cu nevestele împreună pe o moşie din ţinutul Cahulului se aflau doi în împrejurări foarte deosebite. Unul avea nevastă frumoasă, altul urîtă [...].Noaptea, după ce se culcară toţi, danciul cu nevasta urâtă, îndrăgit foc de nevasta cea frumoasă [...]ocoli încet ceata celor ce dormeau şi se duse lângă nevasta străină. Aceasta, gândind că este barbatul său, nu zise nimic. Dar, îndată ce băgă de samă că nu este barbatul său, s-a simţit atinsă de acest abuz şi l-a denunţat pe nopturnul cicisbeo

În Prusia sunt peste 150 şcoli de agricultură şi pomicultură; la noi, într-o ţară exclusiv agricolă, sunt numai cât 2; în Belgia sunt alte aşezăminte care favorează agricultura, precum comisiile provinciale; la noi în ţară – nimic. Exista un minister al lucrărilor publice şi al agriculturei în ţara noastră, dar în realitate este numai cât cu numele. Trecând apoi la istoria unora din industriele noastre, au arătat mai întâi încercările de a se introduce industria mătasei la noi. Pe la 1853 s-a înfiinţat în Bucureşti compania sericolă, care au

Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoinţă, a dat omului râsul cu toată scara, de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură, încât nu sunt în stare a înţelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în nişte oglinzi rele, totul se reflectă strâmb şi în proporţii pocite, făcându-şi complimente unul altuia şi numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista şi de a despera de viitorul omenirii, dacă n’ai şti că după o sută de ani de pildă, peste despărţămintele geniilor contimporani, peste balamuc şi puşcărie, va creşte iarbă şi că, în amintirea generaţiei viitoare, toate fizionomiile acestea vor fi perit fără de nici o urmă, ca cercurile din faţa unei ape stătătoare.
Garanţia învingerii adevărului şi binelui, în lumea aceasta, este moartea. Dacă moartea nu s’ar îndura să ne scape de o generaţie în disselecţiune, dacă moartea n’ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală şi stupidă a omenirii, niciodată naţiile n’ar fi putut strânge acel capital de adevăruri, care înobilează aspra lor luptă pentru existenţă. E o fericire pentru noi că prostia şi perversitatea fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori. De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelişti.

Articol publicat în Timpul, la 1 februarie 1880

Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blînd, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gînd nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decît de catalici tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri. Pe fruntea [lui] străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase ale Orientului a căror fală o duc vro trei indivizi, a căror martiriu şi dezonori le duce poporul, sărmanul. Aţi făcut din o parte din oraş tirana celorlalte cinci părţi

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că a lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape