De strada G-ral Henri Mathias Berthelot mã leagã foarte multe amintiri, majoritatea din ultimii douãzeci de ani, de când am început colaborarea mea constantã cu radioul public.
Pe strada Berthelot sunt instituţii importante ale statului laic şi religios: Catedrala romano-catolicã Sf.Iosif, acolo unde Papa Ioan Paul al II-lea a poposit în luna mai 1999 cu prilejul vizitei Sale în România; Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului (fosta Casã a Scoalelor) şi sediul numeroaselor reforme din sistemul de învãţãmânt; biserica ortodoxã Popa-Tatu, ctitoritã în anul 1760 de preotul Tatu şi reparată pe la 1800; unul din sediile liceului de arte „Nicolae Tonitza”; sediul radioului public naţional cu localurile date în funcţiune în 1932 şi 1956. Lor li se adaugã sediul modern al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, o secţie de poliţie şi una de politie comunitarã, sediul cunoscutei edituri „Sigma”, librãria Editurii Didactice şi Pedagogice, o bancã, multe clãdiri istorice, unele de patrimoniu, o şcoalã pentru copiii cu deficienţe, un restaurant, sediul administraţiei financiare a sectorului 6.
Dacã pe vremuri strada Berthelot era o stradã liniştitã, azi, din cauza instituţiilor de interes public, traficul şi poluarea dominã peisajul.
M-am preumblat zilele trecute pe strada Berthelot, plecând de la radio şi dorind sã ies în Calea Victoriei, apoi în Piaţa Amzei. Am vãzut un peisaj anost, plin de gropi, clãdiri aflate în paraginã şi un zgârie-nori de care nu avea nimeni nevoie.
Inceputul primãverii este trist pe aceastã stradã care face legãtura cu strãzi la fel de cunoscute ale capitalei cum ar fi Calea Victoriei, Lutheranã, Spiru Haret, Popa Tatu, sau G-ral Dona. Amãrãciunea şi sãrãcia care transpar din asfaltul prost pus, gunoaiele neridicate, maşinile parcate aiurea, şantierul monstrului materialist de sticlã, prãbuşit parcã peste simbolul creştin al bisericii catolice, mã trimit cu gândul la rãzboiul mondial vãzut la televizor.
Bucureştiul demonstreazã doar prin strada G-ral Berthelot cã nu are nevoie de conflicte armate. Prin edilii şi locuitorii sãi şi le creeazã singur. Iar primãvara, deşi aşteptatã, se pierde dinspre centru înspre periferii şi…viceversa.
Mirela Nicolae
Radio România Cultural
