ARHITECTURA FEROVIARĂ ROMÂNEASCĂ

În perioada de început a dezvoltării liniilor feroviare românești (1854-1860), arhitectura gărilor de călători nu era considerată o prioritate; elementul economic predomina, marea majoritate a liniilor fiind de fapt destinate transportului cărbunelui sau a altor minereuri și doar secundar se transportau călători. În perioada concesiunilor străine (1860-1880), companiile engleze, franceze sau germane preluau pur și simplu planuri arhitecturale folosite în țara lor și le transpuneau în Țările Române.
După 1880 putem vorbi de constituirea unui stil național de arhitectură feroviară în România, odată cu eforturile echipei formate din inginerul Elie Radu, funcționar în cadrul Serviciului de căi ferate din Ministerul Lucrărilor Publice și a arhitectului Petre Antonescu. Până la 1911 cei doi au proiectat și realizat peste 600 km de cale ferată, structurați în 10 linii diferite: Câmpina-Doftana, Bacău-Piatra Neamț, Craiova-Calafat, Iași-Dorohoi, Focșani-Odobești, Târgoviște-Pucioasa-Pietroșița, Târgu Ocna-Ghimeș-Moinești, Galați-Bârlad, Pitești-Curtea de Argeș. După 1911 stilul impus de cei doi afost considerat prea scump și prea elaborat pentru o clădire publică, așa că a fost treptat abandonat.
Micul nostru articol va exemplifica stilul de arhitectură românesc cu fotografii realizate pe linia Pitești-Curtea de Argeș, lucrare realizată într-o perioadă de doi ani (1896-1898), pe o distanță de 38 km fiind construite 4 gări (Bascov, Merișani, Băiculești, Curtea de Argeș) și alte elemente de arhitectură feroviară: cantoane, castele de apă, halte, magazii de mărfuri, locuințe pentru picher, amenajări peisagistice. În timp ce gara din Curtea de Argeș este recunoscută ca monument istoric, celelalte construcții sunt propuse pentru includerea în lista patrimoniului moumentelor istorice, dar între timp se degradează, fiind fie abandonate, fie cu elemente furate sau distruse. Totuși, calitatea și rezistența construcțiilor ne permit, chiar și după 100 de ani de la finalizare, să admirăm echilibrul și frumusețea arhitecturii. Gara din Bascov, de exemplu, deşi are peste 112 ani vechime, are faţada care se menţine foarte bine, iar cărămizile arată ca ieri, de parcă ar fi folosit vreun elixir al tinereţii arhitectonice. Gările din Merișani și Băiculești sunt abandonate. Ele sunt clădiri identice, foarte bine conservate, al căror proiect mai poate fi întâlnit în Oltenia sau Moldova.
Fără să fie impunătoare, gările construite de cuplul Elie Radu și Petre Antonescu se remarcă prin folosirea elementelor specifice arhitecturii românești: arcade, foișoare, alternanța cărămidă-tencuială, folosirea cărămizii ca element decorativ de fațadă, structuri de fontă pentru susținerea copertinelor care acoperă peroanele. Clădirile sunt compuse dintr-un corp central, cu parter și etaj, flancat de 2 corpuri laterale, numai cu parter și un foișor asimetric, înălțat pe 3 niveluri.
Principalul material de construcție, care și-a dovedit cu prisosință în timp calități fizice și plastice, dar a dat și specificitate construcțiilor a fost cărămida de Ciurea. În 1891, Direcţia Generală CFR a hotărât înfiinţarea “Fabricii de cărămizi şi ţigle CFR” de la Ciurea – Iaşi. Comuna Ciurea, aşezată la numai 8 km de capitala Moldovei, avea în imediata apropiere importante rezerve de argilă neexploatată și avea să livreze pentru administraţia CFR cărămizi simple, cărămizi de faţadă (aparente) şi ţigle pentru acoperişuri (care până la acea dată se importau). În timp, cărămida de Ciurea şi-a dovedit calităţile: constructive (rezistenţă, densitate mare), de întreţinere (rezistentă la murdărire, înlocuia practic tencuielile şi zugrăvelile exterioare, care în condiţiile climaterice din România se degradau foarte rapid) şi nu în ultimul rând, estetice (expresivitate prin culoare, textură, elemente decorative). Elementele decorative rezultate – denticuli, ancadramente, ocniţe, marcarea cornişelor ş.a – au creat frumusețe și simplitate, fără a încărca costurile. Cele mai frumoase gări româneşti sunt, cu mici excepţii, construite din cărămidă de Ciurea.
Stilul naţional de arhitectură feroviară definit de Elie Radu şi Petre Antonescu nu a neglijat nici clădirile de serviciu aflate în incintele gărilor: magazii, castele de apă, locuinţa picherului, cantoane, halte, clădiri de serviciu, fântâni, toalete publice, toate sunt tratate cu aceeaşi consecvenţă şi atenţie a detaliului. De exemplu, la Bascov, magazia se află pe partea opusă gării și este compusă dintr-un spațiu de depozitare a mărfurilor și 2 birouri, iar la Băiculești găsim locuința șefului stației plasată exact în continuarea gării, iar clădiri destinate cantoanelor sau haltelor găsim risipite pe tot parcursul celor 38 de km. Remarcăm grija pentru asigurarea unei atmosfere de tihnă și liniște, conferite de amenajările peisagistice din apropierea peroanelor: spații cu flori, pomi, gărdulețe rustice, fântâni țărănești.
Odinioară o mândrie naţională, fiind considerată linie regală (regii României Carol I, Ferdinand și soțiile lor au sosit cu trenul pentru a fi înmormântați în necropola regală din mănăstirea lui Neagoe Basarab), calea ferată Piteşti-Curtea de Argeş, cu o vechime de 112 ani, a ajuns astăzi un dezastru, două dintre cele mai frumoase gări fiind închise, iar alte două supravieţuind cu greu din cauza lipsei de interes şi investiţii.
În prezent, mai multe țări își protejează prin lege patrimoniul feroviar, înțelegând valoarea inestimabilă a acestor construcții. Situat la limita dintre patrimoniul construit și patrimoniul industrial, patrimoniul feroviar dezafectat sau insuficient funcțional se pretează la convertirea spre spații sociale – hoteluri, locuințe, cămine pentru bătrâni, muzee comunale, sedii de instituții, cu condiția ca beneficiarii să păstreze nealterat specificul construcțiilor.