Cu bastonul prin București pe urmele lui Tudor Arghezi

07 noiembrie 2020 Dumitru Alexandru Filimon Actualitate, Istorie

Cu bastonul prin București pe urmele lui Tudor Arghezi nu este doar o idee menită a aduce în atenția publicului contribuția semnificativă pe care scriitorii au adus-o imaginarului urban, în cazul nostru București, un centru care a atras întotdeauna atenția intelectualilor, oferindu-le o sursă de inspirație continuă.

Tudor Arghezi face parte din această categorie de oameni de cultură formați în spiritul Bucureștiul boem, al Bucureștiului bombardat, al Bucureștiului melancolic, al frumosului București care a trăit și a suferit alături de bcuureșteni în firava sa, dar consistență, existență de jumătate de mileniu.  

Arghezi era un fumător înrăit

Arghezi era un fumător înrăit, asemeni multora care din efervescența intelectuală în care fermentează ca un perpetum mobile au nevoie de un viciu pe măsura freamătului lor interior.

Dincolo de faptul că, acompaniat de nelipsitul baston, autorul Psalmilor a locuit în București( detalii aici), bucurându-șe de ceea ce putem numi cultura citadină matură a Bucureștiului și a României.

”Una fumăm și alta vorbim” – nu putem uita replica pe care Arghezi i-o dă lui Gheorghe Gheorghiu Dej când cel din urmă încerca să-l atragă pe marele poet în vertijul realizărilor socialiste, ba chiar oferindu-i și din țigările sale Viceroy, făcându-i-se milă, pesemne, de țigările proletare ale maestrului.

Poate de la acea întâlnire a ieșit învingător Arghezi

Puțini aveau în epocă privilegiul să fumeze țigări americane. Cu sau fără tutunul din SUA, Arghezi a scris ”Cu bastonul prin București”, o cărticică de inițiere într-un București fin psihologic și poetizat ce deschide calea spre noi înțelegeri ale țesutului uban istoric, dar și afectiv. În concluzie, multe povești strânse la un loc de Arghezi asemeni unei poezii cu ritm interior. După spusele sale: ”tiptil, grăpiș, am tot schiopătat prin București cu bastonul, o viață”.

Vă oferim câteva pasaje din această carte. Multe dintre aspectele semnalate nu s-au schimbat nici până astăzi.

”Capitala României, asezată pe Dîmbovița, în poziția cea mai defavorabilă unui mare oraș, iarna, vânturile de stepă curg necontenit peste ei: vara, praful îi întunecă perspectiva, norii negri de pulbere alternînd cu un noroi necunoscut altor capitale”.

”Curățenia orașului se face întotdeauna pe sfert, din pricina lipsei de apă și a unei canalizări insuficiente pentru întinderea exagerată a orașului”

”Calea Victoriei, care-i Corso al Capitalei, suportă o circulație penibilă de trăsuri și pietoni și, într-unele puncte, trotuarele se îngustau întra-atât încât trecerea alături a două persoane aducea aminte de fabula celor două capre întâlnite pe o punte și neștiind căreia i se cuvine să treacă întâi”

”Pietonul care în genere merge fără socoteală, avea adeseori spectacolul ciudat al unei trăsuri sau mașini , care întoarce foarte lent și nesupărată, în mijlocul străzii, oprind circulația miilor de vehicule, pentru ca o doamnă gentilă să coboare exact în fața unui magazin cu bomboane. Este adevărat că pentru a se bucura de aspectul plăcut al unei persoane cochete, care se dă jos din trăsură încălțată fin, bucureșteanul, colecționar galant de imagini, sacrifică reverențios la fiecare vitrină zece minute, din graba lui, pe jos sau pe trăsură.”

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign